Străinii au invadat campionatul românesc în ultimii 10 ani. Oltenii au demonsÂtrat acum că se poate și fără.
FC Vaslui – U Craiova, minutul 85. Valentin Iliev, singurul jucător străin rămas pe teren în echipa oaspete, iese accidentat, fiind înlocuit cu Buleică. Din acel moment și până la finalul meciului, Universitatea a evoluat într-o formulă 100% autohtonă.
Mai mult, cei 11 jucători care au încheiat meciul sunt toți olteni, singurii cu conexiuni în afara Craiovei fiind Andrei Prepeliță, născut la Slatina, și Alex Pițurcă, ultimul fiind născut la București, însă din părinți olteni. Componența de final de meci este o premieră pentru Craiova în acest sezon, ultima oară când oltenii au evoluat fără niciun străin pe teren fiind în urmă cu aproape un an, mai precis în etapa a 30-a a campionatului trecut. Atunci, Știința a evoluat pe terenul lui CS Otopeni și, din minutul 65, a rămas în componență 100% oltenească. Atât meciul cu Otopeni, cât și cel de luni, de la Vaslui, s-au încheiat cu scor identic, 1-0 pentru Craiova.
Această premieră nu este însă întâmplătoare. Finanțatorul Universității, Adrian Mititelu, și-a anunțat încă de la preluarea echipei, în anul 2005, intenția de a reveni, treptat, la talentele locale și la promovarea de jucători din propria pepinieră. Mititelu anunța atunci un proiect cu o durată de opt ani, care va avea ca finalitate revenirea echipei în elita fotbalului românesc.
Am mai spus-o, Craiova este, în acest moment, cel mai de succes proiect din fotbalul românesc. În timp vor veni și rezultatele Adrian Mititelu, finanțator U Craiova Cu cât sunt mai mulți români pe teren, cu atât este mai bine pentru fotbalul românesc. Am asemănat Craiova cu Athletic Bilbao acum câteva săptămâni și se dovedește că nu am greșit Emil Săndoi, antrenor România Under 21
29 de jucători străini au fost legitimați la Universitatea Craiova de-a lungul timpului
4 stranieri mai are acum Craiova în lot: Merlier, Iliev, Paunovic și Dilevski
– SMS INFO –
CUPA HAGI DANONE> Meciuri încinse la Suceava „Cupa Hagi Danone” și-a desemnat echipele calificate în urma fazei zonale de la Suceava. Ceahlăul a câștigat finala turneului cluburilor în fața celor de la FC Vaslui, cu scorul de 5-4, după lovituri de pedeapsă. Cea mai bună echipă în turneul școlilor a fost cea a Școlii nr. 12 LPS, din Suceava, care a câștigat, tot după lovituri de pedeapsă, în fața Școlii Dumbrăveni, cu scorul de 8-7. La turneul final de la Constanța s-au calificat până acum cluburile Luceafărul Brăila, Aripi LPS Pitești și Ceahlăul, respectiv școlile Nr. 13 „Ștefan cel Mare” Galați, „I. Gh. Duca” Râmnicu Vâlcea și Nr. 12 LPS Suceava.
PANDURII> Investițiile, în pericol Primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, nu mai este dispus să investească în modernizarea stadionului Municipal, dacă Pandurii va retrograda. „Insist să avem răbdare, să vedem ce se întâmplă, să reușim să ne salvăm, și apoi vom discuta și despre modernizarea bazei. Dacă nu ne vom salva, nu are rost să mai investim în stadion, fiindcă, la cum arată acum, este în primele zece din țară”, a declarat Cârciumaru. CFR> Mandorlini rămâne dacă ia campionatul Cu șase etape înainte de finalul sezonului, Iuliu Mureșan îi dă încă o dată votul de încredere lui Andrea Mandorlini și anunță că tehnicianul va rămâne la CFR. „Contractul lui Mandorlini se prelungește automat pe un an dacă vom câștiga campionatul. În caz contrar, vom renegocia și vom vedea ce se întâmplă”, a anunțat ieri Mureșan. OȚELUL> Fără Râpă cu Rapid Dorinel Munteanu va trebui să alcătuiască primul „11” pentru duelul cu Rapid fără Cornel Râpă. Fundașul gălățenilor va sta o etapă pe tușă, după ce a primit cartonaș galben în runda precendentă, la Iași. În schimb, în lotul „oțelarilor” va reveni Mircea Axente, care și-a ispășit pedeapsa de trei etape suspendare, în urma „roșului” văzut în meciul cu Pandurii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER